Vorbeam
intr-o alta postare despre existenta obiceiurilor toxice. Ei bine, si
eu am astfel de obiceiuri si nu, nu ma refer la fumat. Aceste obiceiuri
de care va vorbesc scot si ele fum, dar nu de la frunze de tutun, ci de
la gandurile care ajung sa te arda la foc mocnit. Dar azi dimineata,
cand m-am trezit si am simtit iar miros de fum, am zis "pana aici! ce e
asta? bar de negri?"
Mi-am format un obicei din a pune raul in fata, ascunzandu-ma sub
umbrela protectoare a realismului. Problema e ca, facand asta, nu faci
decat sa te pacalesti ca esti un om cu picioarele pe pamant si iti
intaresti viziunile pesimiste. Ca doar pui raul in fata, deci iti scazi
singur sansele de a vedea viitorul in roz. Cum mi-am dat seama ca e doar
un obicei toxic si ca eu de fapt nu sunt asa? Pentru ca zambesc mult si
pentru ca, deep down, cred in fiecare clipa ca totul va fi bine. Acest
obicei e doar o forma de protectie, dar nu e chiar cea mai buna. Ne-a
demonstrat istoria ca oricat ai fi de prevazator, tot te confrunti cu
situatii neprevazute si pentru ca, de fiecare data, am iesit cu bine din
astfel de situatii, am decis sa scap de acest obicei fumigen.
Cum? Inca nu stiu exact. Cred ca varianta castigatoare este inlocuirea
lui cu alt obicei. Unul benefic, de data asta. Procesul nu e deloc usor.
E nevoie de atentie, introspectie si determinare. Primul pas este
monitorizarea gandurilor de acest tip, ceea ce presupune sa fii atent la
gandurile tale si sa iti dai seama cand apar gandurile...sa le numim
sabotoare :). De tipul:" nu cred ca ma voi descurca intr-o anumita
situatie". Si ii dai "ignore" lui sabotor si apoi "play" la un gand mai
prietenos:" o sa ma descurc foarte bine, la fel cum am facut-o si alta
data". Iar dupa, avem nevoie si de un gand de rezerva: "si daca nu va
iesi exact cum imi doresc eu, voi trece cu bine peste asta pentru ca
fericirea mea nu depinde de aceasta situatie, pentru ca nu suntem
perfecti si avem dreptul sa gresim". Stiu, asta cu perfectiunea e un
punct sensibil si promit s-o abordez pe larg in curand. Revenind insa la
subiect, acest mecanism de inlocuire a gandurilor va avea nevoie de
zeci de repetari pana cand el va deveni un obicei si va face parte din
viata noastra. Am zis zeci? Mai bine sute. Drumul e lung in schimbarea
obiceiurilor, dar timpul ne ajuta de fiecare data si va promit ca veti
simti beneficiile, la inceput mai putin, dar cu fiecare zi mai mult.
So let's go! A venit primavara! Avem de aerisit sufletul de fum si de plantat niste ganduri mai prietenoase!
Paris orasul iubirii
La fel ca si multi dintre voi mi-am dorit sa vad turnul Eiffel. Nu credeam ca voi avea posibilitatea sa imi realizez visul insa pana la urma a fost sa fie cea mai frumoasa vacanta de iarna de pana acum. Ajunsi in Aeroportul Charles de Gaulle am sesizat ca va trebui sa luam un tren ca sa ajungem in Paris dar ca prin “minune” francezii sunt asa de patrioti ca nici un aparat de unde poti procura tichete nu avea optiunea de a alege meniul in limba dorita. In fine am ajuns in Paris cu un tren fara tichet (pretul unei directii circa 15 €) plus muzica tiganeasca cu “cantareti” din Romania gratis. Catedrala Notre Dame, Louvre, turnul Eiffel, Champs Elyssees toate se afla in centrul orasului din acest motiv ar fi bine sa va rezervati un hotel cat mai aproape de centrul orasului. Centrul este zona 1 deci vei avea nevoie de un tichet “Carte Orange” plus o poza 3×4 daca ai hotelul in alta zona va trebui sa cumperi un tichet pentru mai multe zone. Cu metro-ul poti obtine orice colt al orasului este foarte usor de orientat pe o harta a liniilor de metro, aceasta o puteti obtine la un gheseu de la gara de nord “Gare du Nord” dar si nu numai. Noi am stat la un hotel micut de tot dar foarte curat, pretul a fost foarte rezonabil cu rezervare din timp 50 €/noapte pentru 2 persoane inclus si micul dejun (pentru studenti mai bine nici nu ar fi). Din prima zi am fost si l-am vazut pe “unchiul” Eiffel, mare mi-a mai fost dezamagirea cand am vazut mizeria din jur si negrii care mereu tot incearcau sa ne vanda maruntisuri, tiganii din Romania care mereu tot incercau sa-ti atraga atentia ca sa-ti fie mila de ei ca sa le dai ceva bani. Sus pe turn am ajuns in ultima zi deoarece ziua cozile ajun sa fie de cateva ore si sute de metri ;) insa seara am asteptat cam 1 ora, sunt 3 niveluri insa in seara in care noi am urcat etajul 3 era inchis :( cred ca noua asa ne-a fost norocul.
Michael Jackson in Bucuresti, Romania – 1992 si 1996
Michael Jackson
a fost un fenomen,
o legenda,
o viata scurta plina cu succese de neegalat,
dar si de munca,
stres, tracasari cu justitia si creditorii,
lasand in urma o opera muzicala care va dainui,
au ramas trei copii,
dar si un munte de datorii.
Regele muzicii pop a murit , dar prin muzica lui va trai in sufletele milioanelor de fani….
In memoria marelui artist va propun sa revedem clipurile cu vizitele lui in Romania si sa retraim emotiile acelor momente.
*
*
*
1992-Bucuresti-Romania
iPhone 4
General
Retele 2G GSM 850 / 900 / 1800 / 1900
Retele 3G HSDPA 850 / 900 / 1900 / 2100
Anuntat: June 2010
Dimensiuni Apple iPhone 4
Dimensiuni 115.2 x 58.6 x 9.3 mm
Greutate 137g
Ecran
Tip TFT capacitive touchscreen, 16M colors
Marime 640 x 960 pixels, 3.5 inches
Ecran - Three-axis gyro sensor;
- Accelerometer sensor for auto-rotate;
- Multi-touch input method;
- Proximity sensor for auto turn-off;
- Scratch-resistant surface;
Sonerii
Tip MP3 ringtones
Customizare Download
Vibratii Yes
Memorii
Agenda Practically unlimited entries and fields, Photocall
Apeluri 100 received, dialed and missed calls
Card No
- 16 or 32 GB internal storage;
- Apple A4 processor;
Comunicatii de date Apple iPhone 4
GPRS Class 10, 32 - 48 kbps
EDGE Class 10, 236.8 kbps
3G HSDPA, 7.2 Mbps; HSUPA, 5.76 Mbps
WLAN Wi-Fi 802.11 b/g/n
USB v2.0
Bluetooth v2.1 with A2DP
Infrarosii No
Dotari Apple iPhone 4
OS iOS 4 (based on Mac OS)
Mesagerie SMS (threaded view), MMS, Email, Push Email
Browser HTML (Safari)
Jocuri Yes + download + motion based
Culori Black, White
Camera - 5 MP, 2592 x 1944 pixels;
- Autofocus;
- LED flash;
- Touch focus;
- Geo-tagging;
- Video Recording, 720, @30fps, LED video light, geo-tagging;
- Video Calling ( Over WI-FI only )
Dotari - 3.5 mm headset jack;
- GPS;
- A-GPS support;
- MicroSIM card support only;
- Scratch-resistant glass back panel;
- Digital compass;
- Google Maps;
- iBooks application;
- Audio/video player and editor;
- Voice command/dial;
- TV-out;
- Up to 40 h of music play;
- Active noise cancellation with dedicated mic;
Baterii
Baterie Li-Ion
Stand By Up to 300 h in 2G / Up to 300 h in 3G
Convorbire Up to 14 h in 2G / Up to 7 h in 3G
Abonați-vă la:
Postări (Atom)